Manual Comunicare în limba română pentru clasa I
Resurse didactice
Despre produs
Manualul de Comunicare în limba română pentru clasa I este câștigător al licitației organizate de Ministerul Educației în 2023.
Acest manual formează și dezvoltă în cele 138 de pagini ale sale competențele generale și specifice prevăzute în programa școlară. Conținuturile științifice sunt abordate într-o manieră modernă, accesibilă și atractivă.
Activitățile de învățare pornesc de fiecare dată de la o ilustrație mare, care face trimitere spre noua temă. Conținutul fiecărei unități de învățare se desfășoară firesc, sincretic și adaptat vârstei: lecție, exerciții aplicative pentru noile achiziții, activități de exersare a scrisului de mână, recapitulare și evaluare. Jocul didactic, atât de important în educația elevilor din ciclul primar, predomină atât în varianta tipărită, cât și în cea digitală. El asigură o participare activă individuală și/ sau în grup.
Ilustrațiile mari și atractive sunt situate în partea de sus a fiecărei pagini, excepție făcând cele de recapitulare și evaluare. Toate conținuturile sunt însoțite de ilustrații sugestive, menite a-l ajuta pe elev în înțelegerea noțiunilor noi. Activitățile sunt desfășurate progresiv. La început se încercuiește în imagine obiectele a căror denumiri încep cu sunetul învățat. Se trece apoi la marcarea sunetului în cuvânt și recunoașterea literei. După lecturarea unor cuvinte și texte scurte, se trece la scrierea literei, iar mai apoi a cuvintelor și, în final, al propozițiilor. Paginile de recapitulare și de evaluare se regăsesc la sfârșitul unităților de învățare. Pentru fiecare item de evaluare sunt notați descriptorii de performanță.
Varianta digitală a manualului conține 61 de imagini explicative, 54 de lecții animate și 17 exerciții interactive.
Unitățile de învățare sunt comune cu cele din manualul de Matematică și explorarea mediului pentru clasa I, câștigător al licitației 2023.
Cuprins
Unitatea 1 - Din nou la școală 1. Prima zi de școală (Oferirea unor informații despre identitatea proprie, viața de școlar, reguli de circulație, mediul natural apropiat) 2. În clasă (Oferirea unor informații despre viața de școlar, colegii de clasă) 3. Salutul. Să ne prezentăm (Acte de vorbire: a saluta, a se prezenta) 4. Ora de sport (Oferirea unor informații despre igiena personală) 5. Dialogul (Acte de vorbire: a formula o rugăminte, o cerere) 6. La bibliotecă (Acte de vorbire: a saluta, a se prezenta, a formula o rugăminte, o cerere. Reguli de vorbire eficientă: vorbirea pe rând, ascultarea interlocutorului, păstrarea ideii) 7. Cartea (Numerotarea paginilor, direcții de orientare în pagină) 8. În pauză. Propoziția. Cuvântul 9. Silaba. Sunetul 10. Teatrul de păpuși (Oferirea de informații despre prieteni, mediul social) 11. Sunetul. Litera. Cuvântul Evaluare inițială
Unitatea 2 - Universul meu 1. Sunetul și literele a, a (Scrierea caligrafică pe liniatură tip I) 2. Sunetul și literele A, A (Scrierea cu majusculă a substantivelor proprii) 3. Sunetul și literele m, m. Silaba ma. Cuvântul mama 4. Sunetul și literele M, M (Oferirea de informații despre familie) 5. Sunetul și literele u, u 6. Sunetul și literele U, U 7. Sunetul și literele n, n (Citirea cuvintelor mono și plurisilabice) 8. Sunetul și literele N, N (Propoziția formată din două sau trei cuvinte) 9. Sunetul și literele i, i. Grupul de sunete ia (Scrierea ortografică a cuvintelor) 10. Sunetul și literele I, I (Propoziția. Punctul. Scrierea cu majusculă la începutul propoziției. Intonarea propozițiilor enunțiative) Recapitulare Evaluare
Unitatea 3 - Toți cei mici, la bunici 1. Sunetul și literele e, e. Grupul de sunete ie (Despărțirea cuvintelor în silabe) 2. Sunetul și literele E, E. Grupul de sunete ea (Citirea propozițiilor. Scrierea cu majusculă) 3. Sunetul și literele r, r. Grupul de sunete ua 4. Sunetul și literele R, R (Linia de dialog. Semnul întrebării. Intonarea propozițiilor interogative) 5. Sunetul și literele o, o. Grupul de sunete oa 6. Sunetul și literele O, O (Scrierea cu majusculă) 7. Sunetul și literele c, c (Despărțirea cuvintelor în silabe) 8. Sunetul și literele C, C (Citirea cuvintelor mono și plurisilabice) 9. Sunetul și literele ă, ă. Grupul de sunete uă 10. Sunetul și literele Ă, Ă (Cuvinte care au aceeași formă și înțeles diferit) 11. Sunetul și literele l, l (Despărțirea cuvintelor în silabe) 12. Sunetul și literele L, L Recapitulare Evaluare
Unitatea 4 - Călătorie în lumea poveștilor 1. Grupul de litere ce, ce (Scrierea corectă a cuvintelor care conțin grupul de litere ce) 2. Grupul de litere Ce, Ce (Citirea textelor scurte) 3. Sunetul și literele t, t 4. Sunetul și literele T, T 5. Sunetul și literele s, s 6. Sunetul și literele S, S Recapitulare Evaluare
Unitatea 5 – Prietenie 1. Sunetul și literele p, p 2. Sunetul și literele P, P (Așezarea textului în pagină. Titlu. Alineate. Scrierea titlului cu majusculă) 3. Sunetul și literele v, v 4. Sunetul și literele V, V (Invitația) 5. Grupul de litere ci, ci (Scrierea corectă a cuvintelor care conțin grupul de litere ci) 6. Grupul de litere Ci, Ci (Cuvinte cu sens asemănător) Recapitulare Evaluare |
Unitatea 6 - În lumea plantelor 1. Sunetul și literele d, d 2. Sunetul și literele D, D (Cuvinte care au aceeași formă și înțeles diferit) 3. Sunetul și literele ș, ș (Scrierea după dictare) 4. Sunetul și literele Ș, Ș (Povestirea unor întâmplări trăite) 5. Sunetul și literele î, î (Cuvinte cu sens opus. Scrierea ortografică a cuvintelor) 6. Sunetul și literele Î, Î (Acte de vorbire: a formula o idee/ o părere. Copiere) 7. Sunetul și literele â, â (Scrierea ortografică a cuvintelor) 8. Sunetul și litera  (Transcriere) 9. Sunetul și literele b, b 10. Sunetul și literele B, B Recapitulare Evaluare
Unitatea 7 - În lumea animalelor 1. Sunetul și literele j, j (Oferirea de informații despre desene animate/ filme pentru copii) 2. Sunetul și literele J, J 3. Sunetul și literele h, h (Povestirea unor întâmplări trăite) 4. Sunetul și literele H, H 5. Sunetul și literele g, g (Oferirea unor informații despre mediul natural apropiat. Dictare) 6. Sunetul și literele G, G 7. Grupul de litere ge, ge (Scrierea corectă a cuvintelor care conțin grupul de litere ge) 8. Grupul de litere Ge, Ge (Jurnalul - text și desene) 9. Sunetul și literele ț, ț 10. Sunetul și literele Ț, Ț 11. Sunetul și literele z, z 12. Sunetul și literele Z,Z 13. Grupul de litere gi, gi (Scrierea corectă a cuvintelor care conțin grupul de litere gi) 14. Grupul de litere Gi, Gi (Descrierea unui obiect) Recapitulare Evaluare Proiect individual - Cărticica mea cu animale
Unitatea 8 - Poveștile pământului 1. Sunetul și literele f, f (Așezarea textului în pagină. Titlu. Autor. Alineate) 2. Sunetul și literele F, F (Descrierea unei persoane. Utilizarea cuvintelor noi în contexte adecvate) 3. Grupul de litere che, che (Scrierea corectă a cuvintelor care conțin grupul de litere che) 4. Grupul de litere Che, Che (Biletul) 5. Grupul de litere chi, chi (Scrierea corectă a cuvintelor care conțin grupul de litere chi) 6. Grupul de litere Chi, Chi (Repovestirea unor întâmplări auzite) Recapitulare Evaluare Investigația - În lumea poveștilor
Unitatea 9 - Cântec, joc și voie bună 1. Literele x, x, X, X (Scrierea ortografică a cuvintelor. Povestirea unor întâmplări trăite) 2. Grupul de litere ghe, ghe (Scrierea corectă a cuvintelor care conțin grupul de litere ghe) 3. Grupul de litere Ghe, Ghe 4. Grupul de litere ghi, ghi (Scrierea corectă a cuvintelor care conțin grupul de litere ghi) 5. Grupul de litere Ghi, Ghi 6. Literele k, k, K, K (Organizarea textului scris: plasarea datei, a titlului, folosirea alineatelor) 7. Literele q, q , Q, Q , w, w , W, W , y, y , Y, Y 8. Scrisoarea (Scrierea imaginativă pornind de la experiențe trăite) 9. Felicitarea Recapitulare Evaluare
Unitatea 10 - Se apropie vacanța. Recapitulare finală 1. Alfabetul limbii române (Literele mici și mari de tipar și de mână)2. La bunici 3. La mare 4. La munte 5. Biografia verii, de Ana Blandiana 6. Ne jucăm |